mesajul zilei

Geniul omenesc nu va putea nicicând nascoci inventii mai desavârsite ca acelea create de natura, în care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos!

vineri, 13 aprilie 2012


Dendrariul din Chişinău – atracţia capitalei

Dendrariul din Chişinău a fost fondat în 1973 pe locul fostei Grădini Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. La început a avut o suprafaţă de 73 de hectare, iar ulterior a fost extins pînă la 83 de hectare. Este situat în partea de vest a Chişinăului, în valea pîrîiaşului Durleşti, între străzile I. Creangă, V. Lupu, E. Сoca şi A. Şciusev. Stilul arhitectural şi de planificare al Dendrariului este unul de peisaj cu elemente nesemnificative de peisaj regulat.

În Dendrariu sînt prezentate peste o mie de tipuri şi forme de plante lemnoase. Există sectoare cu elemente ale vegetaţiei forestiere din Moldova. Este bogată colecţia de seminţe de legume, seminţe oleaginoase, rozacee ş.a. Colecţia de conifere numără peste 50 de denumiri din diferite zone floristice ale globului.

Dendrariul este un parc cu un anumit regim de frecventare, este un loc de agrement public. Este luat sub protecţia statului ca monument al arhitecturii peisagistice. Prima senzaţie pe care o au cei intraţi aici pentru prima oară este cea a nemărginirii. Dendrariul este un loc de odihnă nu doar al chişinăuienilor. Aici vin mulţi excursionişti, elevi ai şcolilor din apropiere, ai colegiilor şi studenţii Universităţii Pedagogice cu care se mărgineşte parcul, vin aici să se pregătească de examene, de seminare. La fel, pot fi întîlniţi mai multe grupuri de turişti străini, care se plimbă pe aleile parcului, iar acest lucru nu e deloc este surprinzător, căci Parcul Dendrologic a fost inclus de mult şi pe bună dreptate în lista principalelor atracţii ale capitalei noastre.

Aici e întotdeauna linişte, zgomotul urban, practic, nu se aude. Şi mai surprinzător este faptul că parcul nu arată ca unul artificial şi construit, este foarte organic, incluzînd peisajul regulat al părţii sale centrale, dar şi un peisaj mai „sălbatic” – periferiile parcului, care parcă nici nu au fost atinse de mîna omului şi totul pare foarte natural şi neexplorat.

Înviorează mult lacul situat în unul dintre colţurile parcului şi, mai ales, pîrîiaşul Durleşti, care trece prin partea de jos, cu cîteva poduri aruncate peste el. Şi peste tot pot fi văzuţi oameni lucrînd paşnic şi tihnit, ocupaţi de îngrijirea peluzelor, grădinii de flori, straturilor de flori, havuzurilor. Sînt şi ei parte a acestui peisaj, înscriindu-se perfect în el şi reamintind că această frumuseţe a fost creată cu mîinile şi inimile oamenilor. Toate acestea – graţie acelora care menţin acest loc magic în perfectă ordine şi oferă posibilitatea de a comunica cu natura, distrăgînd de la agitaţia cotidiană, care începe chiar din pragul casei.

Un comentariu:

  1. I have found that this site is very informative, interesting and very well written. keep up the nice high quality writing. Complex rezidential

    RăspundețiȘtergere